De la inceput e bine sa plecam cu cateva lucruri stiute si anume ca: toti oamenii, fara deosebire, suntem in acelasi timp si fii oamenilor si fii lui Dumnezeu (Ioan 1, 12-13). Adica, dupa trup suntem fapturi pamantesti, iar dupa duh fapturi ceresti, care insa petrecem vremelnic in corturi pamantesti (II Corinteni 5,1). De la Dumnezeu iesim (I Ioan 5, 19), petrecem pe pamant o vreme si iarasi la Dumnezeu ne intoarcem. Fericit cine se intoarce s-ajunga iar Acasa, rotunjind ocolul. Aceasta este cararea.
Unii insa nu se mai intorc… Sunt cei ce asculta de o vraja vrajmasa, care ii scoate din cale si-i incalceste in lume cu pofte pieritoare. Vraja aceea, a pacatului, cu vremea le slabeste mintea si de asa fel le-o intoarce, incat ajung sa zica raului bine, si binelui rau (Isaia 5,20), si nu mai vor sa se intoarca. Vremea li se gata, puterea li se stinge si asa ii prinde noaptea (Ioan 9,4) – moartea – ramasi rataciti de Dumnezeu si neintorsi Acasa.
Acesta este omul cel cazut intre talhari, pe cand se pogora din Ierusalim in Ierihon (Luca 10,30), adica Adam cazut din Rai in lumea aceasta, cu toti urmasii lui. Pentru el s-a pogorat din ceruri Samariteanul milostiv. El ne-a facut datori sa stim: ce suntem, cine ni-s Parintii, de unde venim, ce-i cu noi pe aici, cum sa ne purtam intr-o lume cu viclene primejdii, cine ne cheama Acasa si cine ne intinde momeli?
Ca de la carma mintii atarna incotro pornim si unde sa ajungem.
Din invataturile Parintelui Arsenie Boca – FERICIREA DE A CUNOASTE CALEA
Judecata de Apoi – Manastirea Voronet
Lasă un comentariu